Acum mă şi văd la optzeci împliniţi întâlnind Sâmbăta Morţilor
într-un azil de bătrâni. Îmi pun picioarele la încălzit în poala cuiva
care e deranjant de trecută prin viaţă, dar încă vie, încă săritoare la nevoie.
Ne amintim de vremurile când habar nu aveam ce mâncare de peşte
mai e şi Sâmbăta Morţilor.
Ea îmi ia picioarele la-nvelit în mângâieri şi-mi spune că în ce o priveşte
nu şi-a înşelat niciodată soţul. Şi nici amantul. Iar eu - o cred.
Şi-i spun la rându-mi că nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar ea
nu mă crede, nu şi gata. Totuşi, o rog să-mi ia ambele mâini mâini
la cald sub gulerul ei de blăniţă de dihor. Ea însă rrrrefuză!
Refuză sub pretextul că aş intenţiona să o gâtui de ciudă că nu mă crede.
Însă mie chiar mi-au îngheţat oasele mâinilor şi oasele picioarelor
şi deja ştiu că frigul pe străzi se propagă dinspre Sâmbăta Dumnealor
care e şi Sâmbăta Noastră şi că vine frig încă de pe acum de la mâinile
şi picioarele mele, de la mâinile şi picioarele celei care insistă că nu,
ferit-a Sfântul! ea nu şi-a înşelat la viaţa ei soţul şi nici amantul –
poate doar aşa, tangenţial, în clipa de faţă când îi apar ale mele oase
în poală la suprafaţă.
Desen de Mânuţa Mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu